Românii împrumutaţi în lei, îngenuncheaţi sub povara creditelor. ROBOR sare de pragul de 8%

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 11-10-2022 11:30

Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a trecut marți de pragul de 8%, la 8,03%, la 7,99% luni.

Indicele ROBOR la 3 luni a crescut ușor săptămâna trecută, după ce BNR a majorat dobânda-cheie la 6,25%, peste estimări.

Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 8,17%, de la 8,14%, iar indicele ROBOR la 12 luni a fost cotat la 8,30%, de la 8,29%.

La prezentarea celui mai recent raport asupra inflaţiei, în august, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a acuzat băncile că „au sărit calul“ în privinţa nivelului ROBOR, care s-a dus mult peste rata de politică monetară. ROBOR la 3 luni şi la 6 luni, referinţele la creditele cu dobânzi variabile luate de români până în luna mai 2019, săriseră peste 8%, în timp ce în iulie dobânda-cheie era 4,75%.