Mbappe vrea sa plece de la PSG în ianuarie 2023

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 11-10-2022 18:54

Cotidianul spaniol Marca a dezvăluit marţi faptul că fotbalistul francez Kylian Mbappe vrea să părăsească gruparea pariziană în ianuarie 2023, anunță News.ro.

În ultimele zile Mbappe şi-a manifestat public nemulţumirile legate de rolul său pe teren, în angrenajul gândit de antrenorul Christophe Galtier.

Fotbalistul a avut mai multe postări pe reţelele sociale, declarându-se nesatisfăcut de faptul că trebuie să ”facă pe pivotul” la echipa de club, în timp ce la echipa naţională a Franţei are ”mai multă libertate”.

Surse din anturajul preşedintelui lui PSG, Nasser al-Khelaifi, au declarat pentru L’Equipe că Mbappe nu va fi vândut iarna viitoare.