ISU Vâlcea: 'Ziua porţilor deschise' la pompieri, de Ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 12-10-2022 16:57

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea va marca anul acesta Ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor printr-o serie de activităţi menite să conştientizeze şi să pregătească populaţia pentru astfel de situaţii, activităţi ce se vor desfăşura joi, la sediul instituţiei din Râmnic.

Reprezentanţii ISU Vâlcea au anunţat că va fi organizată, în intervalul orar 9,00-13,00, "Ziua porţilor deschise" la unitatea din municipiul reşedinţă, prilej cu care va fi prezentată publicului larg tehnica din dotarea salvatorilor, pompierii urmând să le furnizeze celor prezenţi şi informaţii despre ce trebuie făcut în cazul unui dezastru natural, potrivit Agerpres.

Ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor este marcată în întreaga lume pe 13 octombrie, în urma unei rezoluţii ONU din decembrie 2009, scopul ei fiind acela de a promova o cultură globală de reducere a efectelor dezastrelor naturale, inclusiv prevenirea şi pregătirea împotriva dezastrelor. În România, această zi a fost marcată pentru prima dată în 2009, iar Vâlcea a fost primul judeţ care, în acel an, a organizat un seminar naţional cu această temă.