Video | Klaus Iohannis, după discuția cu premierul Olandei: Sperăm să se întrunească în cel mai scurt timp condițiile politice pentru aderarea la Schengen

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 12-10-2022 17:54
Actualizat: 12-10-2022 17:56

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după întâlnirea cu premierul olandez Mark Rutte, că România a demonstrat că merită să fie parte din Spațiul Schengen. În condițiile în care Olanda s-a opus în ultimii ani aderării României la Schengen, Iohannis a afirmat că speră să existe un consens politic în cel mai scurt timp pentru primirea țării noastre în acest spațiu.

„Am discutat cu domnul prim-ministur Rutte despre așteptarea legitimă a României și a cetățenilor noștri de a adera la Spațiul Schengen. Am reiterat toate argumentele care susțin faptul că aderarea noastră cât mai curând este nu doar necesară, ci și extrem de oportună. România îndeplinește cerințele tehnice privind apartenența sa la Spațiul Schengen și acționează deja ca un membru de facto al acestuia pentru protecția frontierelor externe, în deplin spirit de solidritate europeană. Suntem parte integrantă a reformei Spațiului Schengen și ne implicăm activ în eforturile de eficientizare a acestuia.

Aderarea României va contribui la securitatea și consolidarea Spațiului Schengen, așa cum am dovedit, printre altele, prin amplul efort al țării noastre de gestionare la standard Schengen a celor 2,5 milioane de cetățeni ucraineni care ne-au trecut deja frontierele. Sperăm să se întrunească în cel mai scurt timp condițiile politice pentru aderarea României la Spațiul Schengen, într-un context european în care pentru consilidarea rezilienței UE, unitatea de acțiune și solidaritatea sunt deosebit de importante”, a declarat Iohannis.