În cursul săptămânii trecute nu a fost raportat niciun caz de gripă confirmat prin analize, dar au fost aproape o sută de cazuri de gripă clinică

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 13-10-2022 17:22

În cursul săptămânii trecute nu a fost raportat niciun caz de gripă confirmat prin analize de laborator, dar au fost aproape o sută de cazuri de gripă clinică, diagnostic pus doar pe baza simptomelor, informează Rador.

Nivelul este mult peste cel din perioada similară a anului trecut, când au fost mai puţin de 30 de astfel de cazuri.

Numărul total de infecţii respiratorii acute s-a apropiat de 60.000 în intervalul 3-9 octombrie 2022.

Institutul Naţional de Sănătate Publică mai anunţă că au fost vaccinate antigripal peste 400.000 de persoane din grupele la risc. Este vorba de bolnavii cronici, grupa de vârstă peste 65 de ani, copiii şi batrâni institutionalizaţi, personalul medical, precum şi gravidele. Aceste categorii de persoane se pot vaccina antigripal gratuit la medicul de familie.