Sediul Serviciului de Ambulanţă din Vâlcea a fost modernizat cu fonduri din bugetul judeţului

Autor: Radu Pop
Publicat: 14-10-2022 18:05

Lucrările de reabilitare a clădirii în care funcţionează Serviciul Judeţean de Ambulanţă au fost finalizate după aproape trei luni de la începerea lor, a transmis, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, potrivit Agerpres.

El a adăugat că angajaţii de la Ambulanţă vor avea condiţii moderne de muncă în acest imobil dat în folosinţă acum patru decenii şi asupra căruia nu s-a mai intervenit capital de atunci.

"Din respect pentru oamenii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul SAJ Vâlcea, am intervenit cu lucrări de modenizare a imobilului, care nu a mai fost reabilitat din 1980, anul în care a fost pus în funcţiune. Vom continua să investim aici în construirea unor noi spaţii administrative, dar şi în amenajarea garajelor pentru ambulanţe", a transmis preşedintele forului judeţean vâlcean.

Investiţia are o valoare totală de 427.810 lei, bani alocaţi din bugetul judeţului, şi a constat în lucrări de amenajare, igienizare şi modernizare a clădirii.