FMI cere Rusiei să oprească războiul din Ucraina: Este principalul factor al inflației

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 15-10-2022 13:09

Statele membre ale Fondului Monetar Internațional (FMI) au cerut aproape în unanimitate Rusiei să-și oprească agresiunea militară din Ucraina, apreciind că acest război este principalul factor al inflației și încetinirii economice globale resimțite în prezent.

Într-o conferință de presă, ministrul spaniol al Economiei, Nadia Calvino, a deplâns faptul că Rusia a blocat din nou consensul asupra unui comunicat.

Ea reafirmat apelul la încetarea războiului din Ucraina, pronunțat atât la reuniunile FMI, cât și la cele ale Băncii Mondial. Potrivit lui Calvino, acest război crește prețurile și produce pericole alimentare și energetice, precum și riscuri pentru stabilitatea financiară.

„Acesta este cel mai simplu mod de a aduce economia globală într-o formă mai bună. Opriți războiul”, a solicitat șefa FMI, Kristalina Gheorghieva.

„Evident, cel mai important lucru este, și toată lumea este de acord, că Rusia trebuie să-și oprească războiul împotriva Ucrainei”, a declarat la rândul ei șefa Trezorieriei SUA, Janet Yellen.

FMI îndeamnă statele să depună eforturi pentru stabilizarea prețurilor și să adopte politici fiscale menite protejării categoriilor vulnerabile din punct de vedere social.