Rusia și ONU au început, la Moscova, negocierile pentru semnarea unui acord privind exportul cerealelor

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 16-10-2022 19:26

La Moscova au debutat negocierile dintre partea rusă și reprezentanții ONU pentru semnarea unui acord privind exportul cerealelor, relatează corespondentul Agenţia de presă RIA NOVOSTI, potrivit Rador.

Se mai precizează că secretarul general adjunct al ONU, Martin Griffiths și secretarul general al Conferinței ONU pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), Rebeca Grynspan, negociază implementarea unui pachet privind exportul cerealelor și alte aspecte cu ministrul adjunct de externe rus, Serghei Verșinin. Griffiths a sosit la Moscova pentru a participa la negocieri.

Potrivit Agenției TASS, toate întâlnirile pe care le are secretarul general adjunct al ONU, Martin Griffiths, în Rusia vor fi în spatele uşilor închise, fără accesul presei. După cum a precizat purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Stéphane Dujarric, scopul vizitei lui Martin Griffiths și Rebecăi Grynspan în Rusia va fi extinderea acordului privind exportul cerealelor ucrainene și promovarea exportului de cereale și de îngrășăminte rusești.

Pe 22 iulie, reprezentanții Rusiei, Ucrainei, Turciei și ONU au semnat la Istanbul acorduri cu privire la ridicarea restricțiilor privind furnizarea de produse rusești pentru export și acordarea de asistență Rusiei în exportul de cereale. Unul dintre acordurile de la Istanbul implică exportul de cereale, alimente și îngrășăminte ucrainene prin porturile ucrainene de la Marea Neagră, mai exact prin trei porturi, inclusiv prin Odesa. Pe 14 octombrie, președintele rus Vladimir Putin a susţinut că funcționarea coridoarelor umanitare în cadrul acordului privind exportul cerealelor ucrainene ar putea fi pusă sub semnul întrebării, dacă se va dovedi că marfa pentru atacul terorist de pe podul din Crimeea a fost redirecționată, folosindu-se un camion de cereale.

Secretarul de presă al Biroului ONU de la Centrul Comun de Coordonare (JCC), Ismini Palla, a declarat că toate navele care au părăsit porturile Ucrainei în cadrul acordului privind exportul cerealelor au ajuns pentru prima dată la Istanbul, unde au fost verificate sub stricta supraveghere a JCC și abia apoi și-au continuat drumul către destinația finală.