VIDEO Omagiu fabulos pentru tehnicianul Marcelo Gallardo la plecarea de la River Plate

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 17-10-2022 13:41

Peste 70.000 de suporteri River Plate i-au adus, duminică, pe stadionul Monumental, un omagiu emoţionant lui „Muñeco” Marcelo Gallardo, care a câştigat 14 trofee în opt ani ca antrenor al clubului din Buenos Aires, potrivit news.ro.

„Niciodată în viaţa mea nu am visat să trec prin aşa ceva, cu un nod în gât, e mai mult decât aş fi dorit”, a spus Gallardo.

A fost înconjurat de toate trofeele câştigate în mandatul său, al doilea cel mai lung din istoria clubului dar mai ales cel cu cel mai bun palmares: şapte titluri naţionale şi şapte internaţionale, inclusiv două Copa Libertadores (2015 şi 2018).

Cu steaguri, baloane şi artificii, mulţimea a cântat şi a sărit, dar şi a plâns în timp ce aducea un omagiu antologic idolului lor în vârstă de 46 de ani.

Gallardo i-a adus un omagiu uruguayanului Enzo Francescoli, directorul sportiv al clubului şi un alt simbol River Plate care i-a oferit un sprijin esenţial în carieră. Un alt moment emoţionant a venit când mijlocaşul columbian Juan Quintero, în numele fanilor, a luat microfonul şi a spus: „Am venit să vă mulţumim, pentru că aţi câştigat, v-aţi bucurat pentru idealurile voastre, pentru că ne-aţi învăţat să credem"..

Tehnicianul Marcelo Gallardo, aflat pe final de contract cu River Plate, a anunţat într-o conferinţă de presă că va face “o pauză”, astfel că va părăsi clubul.

Contractul argentinianului expiră în decembrie.

“Este una dintre cele mai dificile decizii din viaţa mea. Voi face o pauză. A fost o poveste minunată. Mulţumesc tuturor”, a spus Gallardo, în funcţie la River Plate din iunie 2014.

Cu River Plate, Gallardo a câştigat, între altele, de două ori Copa Libertadores (2015, 2018) şi campionatul Argentinei în 2021

Autor:
Luminiţa Turcu