'Știu doi jucători gay din Premier League. Ar fi extraordinar dacă ar vorbi despre asta la Mondialul din Qatar' (Gary Lineker)

Autor: George Traicu
Publicat: 17-10-2022 23:17
Actualizat: 18-10-2022 00:35

Gary Lineker , fost mare atacant englez, a declarat: „Știu doi jucători gay din Premier League. Ar fi extraordinar dacă unul sau amândoi ar spune totul în timpul Mondialului. Ar fi incredibil”.

„Nu eu trebuie să le zic numele. De ce n-au ieșit până acum? De frică! Teamă de necunoscut, cred. Poate că sunt îngrijorați de ce ar putea gândi colegii lor, deși unii dintre aceștia au aflat deja”, a afirmat Lineker, potrivit The Guardian.

În Qatar, homosexualitatea se pedepsește cu închisoarea.