Narcotraficantul 'Don Mario', condamnat la 35 de ani de închisoare în Statele Unite

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 18-10-2022 11:09

Narcotraficantul columbian Daniel Rendon Herrera, cunoscut sub numele de "Don Mario", a fost condamnat luni la New York la 35 de ani de închisoare şi plata a peste 45 de milioane de dolari, a anunţat Departamentul de Justiţie al SUA, citat marţi de France Presse.

Fostul şef al miliţiei paramilitare în vârstă de 57 de ani a pledat vinovat anul trecut. Printre altele, el a fost acuzat că a introdus zeci de tone de cocaină în Statele Unite.

Judecătoarea Dora Irizarry l-a condamnat la 35 de ani de închisoare pentru că a făcut parte dintr-un grup criminal ca lider al "Clan del Golfo", cel mai puternic cartel de droguri din Columbia.

De asemenea, l-a condamnat la 15 ani de închisoare pentru "asociere criminală pentru a oferi sprijin material unei organizaţii teroriste, Unităţile de Autoapărare ale Columbiei (AUC)", un grup paramilitar de extremă dreaptă căruia i-a succedat "Clan del Golfo", potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiţie, informează Agerpres.

Cele două sentinţe se contopesc, a precizat acest minister.

"Astăzi marchează sfârşitul carierei criminale a lui Rendon Herrera", "odinioară cel mai de temut narcoterorist din Columbia", a declarat procurorul Breon Peace, citat în comunicat.