Sute de litri de produs petrolier, ridicat după percheziţii efectuate într-un dosar de furt de carburanţi, în Prahova

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 18-10-2022 22:07

Sute de litri de produs petrolier au fost ridicate, marţi, de anchetatori în urma unor percheziţii efectuate în localităţi din judeţul Prahova într-un dosar de furt calificat de carburanţi din autocisterne.

Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, în această speţă au fost efectuate patru percheziţii la sediul unei societăţi comerciale din comuna Brazi şi la domiciliile a trei persoane din comunele Bărcăneşti şi Târgşoru Vechi.

"Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada septembrie-octombrie 2022, cei trei bărbaţi bănuiţi ar fi sustras în mod repetat carburant din autocisterne, pe care l-ar fi transportat către diverşi beneficiari, în scopul comercializării. În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă, aproximativ 500 de litri de produs petrolier şi aproximativ 200 de litri de ulei", arată sursa citată.

Trei bărbaţi, cu vârstele de 24, 47 şi respectiv 50 de ani, au fost duşi la audieri.

Prejudiciul cauzat va fi stabilit în urma activităţilor desfăşurate.

Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că aceste descinderi au legătură cu speţa în care un şofer de TIR a fost reţinut după ce a fost prins în timp ce fura kerosen destinat avioanelor din autocisterna pe care o conducea.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.