Cămin cultural dedicat solistului Mircea Buciu sfințit de Înaltpreasfințitul Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, la Dozești

Autor: Alexandru Popescu
Publicat: 19-10-2022 14:13

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a sfințit Căminul Cultural din localitatea Dozești. Clădirea a primit numele lui Mircea Buciu, în trecut, prim solist al Operei Naționale.

La evenimentul de duminica trecută au participat mai multe personalități, printre care Dan Buciu, fiul lui Mircea Buciu, și primarul localității.

La finalul slujbei de sfințire, ierarhul a vorbit despre rolul așezământului cultural și a evocat personalitatea lui Mircea Buciu, cel care „ocupă un loc privilegiat în istoria muzicii de operă. S-a remarcat prin interpretări memorabile pentru care este cinstit și în satul natal, Dozeşti, unde s-a născut la 7 februarie 1907”, scrie basilica.ro.

Mircea Buciu a studiat la Seminarul Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea, perioadă în care a fost membru în trupa de teatru a lui Constantin Popian.

El a fost remarcat de profesorii de muzică și a fost ales de aceștia să dirijeze corul seminarului vâlcean.

Studiile teologice le-a finalizat la București, perioadă în care a studiat și la conservatorul din capitală. La începutul celui de Al Doilea Război Mondial, Mircea Buciu era cântăreț la Catedrala Patriarhală din București.

După finalizarea studiilor a fost ales prim solist al Operei Naționale din București și a avut parte de o carieră muzicală de excepție atât în țară cât și în străinătate.