România educată, 2022! Jandarmeria a intervenit de urgență să aplaneze o bătaie colectivă între elevi, la Târgoviște

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 20-10-2022 15:37

Jandarmii dâmboviţeni au intervenit, joi, la o unitate de învăţământ din Târgovişte, unde mai muli elevi s-au luat la bătaie, în urma unor neînţelegeri la o oră de practică. Jandarmii au fost chemaţi de agentul de pază al liceului. Incidentul a avut loc între patru elevi ai unui liceu din municipiul Târgovişte, iar paznicul şcolii a solicitat intervenţia unei patrule a Jandarmeriei aflată în apropierea liceului.

”Pe timpul verificărilor efectuate, a reieşit faptul că în urma unui schimb de replici, unul dintre elevi i-a agresat fizic pe alţi doi, lovindu-i cu pumnul în zona feţei. În altercaţia creată a mai intervenit un coleg al victimelor şi l-a lovit pe agresor. Jandarmii au întocmit acte de sesizare, care au fost înaintate Poliţiei Municipiului Târgovişte pentru continuarea cercetărilor şi aplicarea măsurilor legale”, informează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.