Un tânăr băut şi fără permis a sunat la 112, după ce maşina pe care o conducea a luat foc

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 20-10-2022 15:15

Cu numai câteva ore mai devreme, tânărul fusese oprit de poliţişti în trafic şi depistat cu alcoolemie, fiindu-i reţinut permisul de conducere.

"La data de 19.10.2022, ora 21,05, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Dumitreşti au depistat un bărbat, în vârstă de 19 ani, pe DN 2R, în comuna Vintileasca, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice. Ulterior, în cursul nopţii, ora 02,24, poliţiştii din Dumitreşti au fost sesizaţi prin 112 de către tânărul în cauză cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza comunei Vintileasca, acesta a luat foc din cauza unor defecţiuni tehnice", precizează IPJ.

Potrivit poliţiei, conducătorul auto a fost din nou testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Incendiul auto a fost lichidat de către lucrători din cadrul SVSU Vintileasca.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.