Doi tineri bănuiţi de deţinere ilegală de arme, cercetaţi de Poliţie

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 21-10-2022 14:21

Potrivit sursei citate, aceştia şi-ar fi procurat din Danemarca două arme neletale cu aer comprimat şi le-ar fi introdus în mod ilegal ţară.

" În data de 20 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Secţiei de poliţie rurală Berca au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, două arme neletale cu aer comprimat şi 3 cutii cu alice deţinute, în afara cadrului legal, de către doi tineri în vârstă de 21, respectiv 29 de ani, din Unguriu şi Pârscov. Din investigaţii au rezultat indicii că bănuiţii ar fi procurat armele din Danemarca şi le-ar fi introdus ilegal în ţară, la sfârşitul anului trecut" , se arată într-un comunicat de presă remis vineri AGERPRES.

Cei doi tineri sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.