Reforma pensiilor speciale, pe baza consultanței de la Banca Mondială - Ciolacu: 'Haideţi să vedem raportul'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 21-10-2022 19:37

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, chestionat în ce stadiu este reforma pensiilor, jalon prevăzut în PNRR, că un consultant de la Banca Mondială va întocmi un studiu în acest sens, pe baza căruia va fi realizată noua lege a pensiilor.

Acesta a adăugat că luni Banca Mondială va înainta acest studiu, iar ministrul Muncii Marius Budăi va înainta premierului Nicolae Ciucă şi ceea ce a fost discutat şi convenit interministerial cu privire la pensiile speciale. Ciolacu a mai spus că România va respecta jalonul din PNRR legat de această reformă.

„Cred că luni Banca Mondială, ştiţi că am luat consultat, adică nu eu, România şi Ministerul Muncii au luat un consultant pentru întocmirea unui studiu pe baza căruia se va face viitoare lege. Avem jalon până la 31 decembrie şi cred că luni Banca Mondială va înainta acest studiu. Normal că ministrul Muncii Marius Budăi va înainta premierului şi ce au convenit interministerial în ceea ce priveşte pensiile speciale. Aia vă referiţi. Ele au jalon, celelalte pensii au jalon până în martie. Ne vom încadra în jalon, categoric. Haideţi să vedem raportul Băncii Mondiale”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat vineri în ce stadiu este reforma pensiilor, în condiţiile în care România are ca jalon în PNRR acest lucru, transmite Mediafax.

El a mai precizat că nu există un risc ca România să rateze această ţintă.