Antrenorul celor de la U Cluj a răbufnit după meciul cu CFR Cluj: Am avut penalty-uri clare şi VAR nu a intervenit

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 24-10-2022 18:28

Eugen Neagoe, antrenorul echipei Universitatea Cluj, este supărat pe arbitraj şi pe VAR după înfrângerea suferită duminică, în meciul cu echipa CFR Cluj.

”Ştiţi cum suntem noi. Ne întoarcem în 1985, când am început să joc fotbal, şi minţeam poporul cu televizorul. Dacă noi acum minţim oamenii că a fost penalty la golul doi al CFR şi că Yeboah nu trebuia să ia roşu, atunci ne merităm soarta, merităm să jucăm cu Gibraltar. Oamenii care trebuie să împartă dreptatea, să o facă. Am avut penalty-uri clare şi VAR nu a intervenit. Yeboah putea să-i facă dublă fractură lui Fulop şi noi vorbim că a fost sau că nu a fost! Nu îmi place să pierd, iar CFR putea să mă bată azi cu 3-0, 4-0, pentru că e o echipă valoroasă, dar nu în maniera asta. De ce se întâmplă doar împotriva noastră? Astăzi echipa campioană din ultimii cinci ani nu ne-a pus mari probleme. Au câştigat din două faze fixe, din punctul meu de vedere meciul trebuia să se termine 1-1, pentru că la golul doi nu a fost penalti”, a declarat Eugen Neagoe, relatează News.ro.

CFR s-a impus cu 2-1 în derby-ul Clujului, cu Universitatea, în etapa a 15-a din Superligă, după un meci în care golurile s-au înscris doar din penalti.