Serghei Lavrov lasă baltă democrația - Ministrul de Externe al Rusiei acuză că Occidentul alimentează războiul

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 25-10-2022 15:58

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că Occidentul colectiv, condus de SUA, continuă să ducă un război hibrid împotriva Federației Ruse și încearcă să distrugă complet țara, crescând livrările de arme către Ucraina. În plus, Washingtonul și aliații săi din NATO oferă Kievului date şi informații și recrutează mercenari străini pentru a fi trimiși în teritoriile ucrainene. Toate acestea, într-o măsură sau alta, fac ca statele occidentale să participe la conflictul din Ucraina, a subliniat Lavrov.

El a adăugat că adversarii Rusiei nu își ascund adevăratele lor obiective faţă de Rusia. Occidentul vrea să distrugă economia rusă, să-i submineze stabilitatea politică internă, să distrugă armata rusă pe câmpul de luptă și, în cele din urmă, să slăbească semnificativ ''sau chiar să distrugă statalitatea internă, veche de secole'', a spus șeful diplomaţiei ruse. Potrivit lui Lavrov, aceasta demonstrează că Occidentul recurge masiv la cultura anulării, atunci când este vorba despre Rusia.