Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti a închis pentru 6 luni Agenţia de Turism Bonjour/ UPDATE

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 25-10-2022 18:12
Actualizat: 11-11-2022 14:12

Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti (CPCMB) a închis, marţi, pentru o perioadă de 6 luni, Agenţia de Turism Bonjour (SC Bonjour International Tour SRL) din Capitală, pentru că nu a restituit consumatorilor contravaloarea pachetelor turistice contramandate şi a continuat să vândă şi să anuleze curse.

UPDATE: Agenția Bonjour Internațional Tour își desfășoară în continuare activitatea datorită contestării măsurii de suspendare a activității, luate de către Ministerul Turismului și Comisariatul pentru  Protecția Consumatorilor.

Stire initiala:

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, remis marţi AGERPRES, după 4 acţiuni de control desfăşurate în ultimele 6 luni, în urma cărora operatorul economic a fost sancţionat cu amenzi de 51.000 lei şi a fost dispusă măsura complementară de restituire a contravalorii pachetelor turistice vândute şi anulate ulterior, comisarii CPCMB au constatat neîndeplinirea, repetată, a prevederilor acesteia, potrivit Agerpres.

"Ca atare, pentru că, în acest interval de timp, Agenţia de Turism Bonjour nu a restituit consumatorilor contravaloarea pachetelor turistice contramandate deja, iar în acest timp a continuat să vândă altele, anulând ulterior cursele de avion, a fost dispusă închiderea unităţii", se precizează în comunicatul citat.

Această decizie a fost adusă la cunoştinţa consumatorilor inclusiv la locaţia agenţiei, unde a fost afişată, sub antetul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

"Bonjour ţi-am dat, belea mi-am căpătat! Dar ANPC este aici să se lupte cu belelele făcute de unii, consumatorilor", a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.