Ministrul britanic al Justiţiei Brandon Lewis a demisionat după numirea lui Rishi Sunak în funcţia de premier

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 25-10-2022 19:54

Ministrul britanic al Justiţiei Brandon Lewis a demisionat marţi în urma numirii lui Rishi Sunak în funcţia de premier, relatează Reuters.

"Noul prim-ministru va avea sprijinul meu (...) pentru a răspunde numeroaselor provocări cu care ne confruntăm - ca partid şi ca ţară" a scris Lewis pe Twitter, potrivit Agerpres.

Rishi Sunak, declarat luni noul lider al Partidului Conservator de şeful Comitetului 1922 al parlamentarilor conservatori, a fost numit oficial marţi premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea după ce suveranul britanic a acceptat demisia lui Liz Truss, care s-a aflat la guvernare pentru doar 49 de zile, notează agenţiile internaţionale de presă.