Cinci persoane, între care o femeie gravidă și doi copii, au fost rănite într-un accident rutier, în județul Constanța

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 25-10-2022 21:55

Un accident rutier s-a produs, marți seara, între 2 autoturisme, soldat cu 5 victime, dintre care o femeie gravidă și doi copii, conform Mediafax.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 39E, în localitatea Cumpăna, județul Constanța, s-a produs un accident rutier între 2 autoturisme, în urma căruia au rezultat 5 victime, dintre care o femeie gravidă și 2 minori.

Din primele investigații, persoanele au suferit răni ușoare, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale necesare.

Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției.