Şeful Statului Major al Apărării s-a întâlnit cu secretarul Consiliului de Securitate al Republicii Slovace

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 27-10-2022 19:55

Şeful Statului Major al Apărării (SMAp), generalul Daniel Petrescu, s-a întâlnit joi, la sediul MApN, cu secretarul Consiliului de Securitate al Republicii Slovace, Pavel Franko, care se află în vizită de lucru în ţara noastră.

Potrivit unui comunicat MApN, agenda discuţiilor s-a axat pe analiza situaţiei regionale de securitate, intensificarea cooperării militare bilaterale, arhitectura de securitate aliată, precum şi pe bunele practici în combaterea ameninţărilor hibride.

Şeful SMAp a evidenţiat bunele relaţii dintre cele două armate în context aliat şi regional, subliniind participarea militarilor români şi slovaci la exerciţiile Batalionului Multinaţional de Geniu Tisa, iniţiativă regională care mai include militari unguri şi ucraineni.

Cei doi oficiali au apreciat sprijinul pe care cele două ţări şi-l acordă pentru susţinerea comandamentelor multinaţionale aliate dislocate pe teritoriul fiecărui stat, precum şi pentru încadrarea unor funcţii în Centrelor de Excelenţă NATO pentru Explosive Ordnance Disposal (EOD), în Slovacia, respectiv pentru Human Intelligence (HUMINT), în România.