Lovitură de teatru. Ligia Deca: 'Luăm în calcul menţinerea CNATDCU'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 28-10-2022 15:01

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, anunţă că este luată în calcul menţinerea Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), instituţie care nu ar mai exista, conform unei prevederi care se regăseşte în proiectele legislative privind educaţia. Pe de altă parte, Deca afirmă că sunt oportune şi ar trebui menţinute prevederi precum cea privind acordarea titlului şi diplomei de doctor la nivelul universităţilor

Întrebat vineri, la finalul şedinţei de Guvern, dacă se ia în calcul eliminarea din proiectele legilor educaţiei a unor prevederi precum desfiinţarea CNATDCU, prescrierea plagiatului sau posibilitatea renunţării la titlul de doctor, ministrul Educaţiei afirmă că este nevoie să se ţină cont şi de „solicitările legitime ale societăţii” privitoare la integritatea academică.
„În cadrul legislativ actual, care include decizia Curţii Constituţionale din această vară, facem tot ceea ce ţine de noi pentru ca acest cadru normativ care priveşte integritatea academică să răspundă şi solicitărilor legitime ale societăţii, pentru a preveni eventuale abuzuri. Consider că unele prevederi ale pachetului legislativ lansat în dezbatere publică sunt în continuare oportune -  de exemplu acordarea titlului şi diplomei de doctor la nivelul universităţilor – dar, din discuţiile avute, elemente de tipul existenţei unui filtru de tip CNATDCU ar trebui să rămână. Luăm în considerare serios aceste discuţii avute, inclusiv cu cei din conducerea CNATDCU actual”, a răspuns Ligia Deca.