Rusia forțează o criză alimentară globală: peste 200 de nave cu cereale sunt efectiv blocate

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 31-10-2022 12:23

Un total de 218 nave sunt ”efectiv blocate” din cauza deciziei Rusiei de a-şi suspenda participarea la un acord de export al cerealelor, a anunţat duminică Ministerul Infrastructurii al Ucrainei, citat de Reuters.

Rusia a declarat sâmbătă că a suspendat participarea la acordul intermediat de ONU pentru exportul de produse agricole din porturile ucrainene, în urma atacurilor asupra flotei sale din Crimeea anexată Rusiei, informează News.ro.

Deoarece Ucraina nu are permise de la Centrul Comun de Coordonare al schemei pentru a trece prin coridorul sigur, ”218 ​​nave sunt ... blocate în poziţiile lor actuale”, a spus ministerul prin intermediul aplicaţiei de mesagerie Telegram.

Ministerul a declarat că 95 de nave încărcate, care au părăsit porturile ucrainene, aşteaptă inspecţia pentru a fi expediate către consumatorul final, iar 101 de nave goale aşteptau inspecţia la intrarea în porturile ucrainene.

Alte 22 de nave încărcate cu produse agricole aşteaptă să părăsească porturile ucrainene.

Ucraina a declarat că acordul, care a deblocat trei porturi la Marea Neagră, i-a permis să exporte până acum aproximativ 9 milioane de tone de mărfuri agricole.