Deputatul Iusein Ibram: 'Turcia este primul partener comercial al României din afara Uniunii Europene'

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 31-10-2022 19:13

Turcia este primul partener comercial al României din afara Uniunii Europene, a declarat luni deputatul Iusein Ibram, membru al grupulului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Într-o intervenţie avută în plenul Camerei Deputaţilor, cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Turcia, aniversată la 29 octombrie, Iusein Ibram a amintit că această ţară a fost proclamată republică în 1923, sub conducerea lui Mustafa Kemal Atatürk.

În prezent, a adăugat deputatul, Turcia, care a ajuns a 15-a putere economică a lumii, are un turism dezvoltat, cu staţiuni noi şi luxoase, o industrie foarte diversificată, o agricultură performantă şi, deşi nu are teren arabil, a dezvoltat o reţea naţională de sere moderne, potrivit Agerpres.

"Firmele de construcţii turceşti sunt printre cele mai mari din Europa, construind proiecte gigant. Turcia este membru NATO din 1952, a dezvoltat industria militară, a făcut un tunel sub Bosfor, poduri peste Bosfor, iar cel mai mare aeroport din lume este la Istanbul, reprezentând poarta aeriană principală între Occident şi Orient. Turcia este primul partener comercial al României din afara Uniunii Europene şi dintre cei mai importanţi parteneri în cadrul schimburilor internaţionale totale ale României, atât la export cât şi la import, fiind înregistrate în România un număr foarte mare de societăţi comerciale cu capital turc. Cu acest prilej transmit cele mai bune urări de bine statului turc şi tuturor cetăţenilor turci din România", a spus Iusein Ibram.