VIDEO - Scene oribile la Belgrad: Un tată și-a snopit în bătaie fiica pe terenul de tenis

Autor: George Traicu
Publicat: 01-11-2022 07:54

Scene revoltătoare au avut loc pe un teren de tenis din cadrul complexului clubului Steaua Roșie Belgrad, notează digisport.ro.

După un antrenament, un bărbat a început să lovească brutal o fată, care, potrivit unui alt antrenor prezent la bază, care a realizat filmarea, este eleva și fiica sa! Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional.

Probabil la finalul unui antrenament, bărbatul a mers la fiica sa, care se îndrepta către bancă, și o lovește cu piciorul în zona stomacului.

Au urmat două palme cu o mare intensitate peste față și o altă lovitură de picior. Tânăra s-a așezat pe bancă și și-a pus fața în palme, dar tatăl său nu a lăsat-o să se liniștească nici câteva secunde.

A ridicat-o de pe bancă trăgând-o de păr și a trântit-o pe zgură, unde a lovit-o cu piciorul în repetate rânduri, moment în care persoana care a realizat filmarea, publicată pe rețelele sociale de activistul Igor Juric, a început să strige, rugându-l să se oprească.

Autoritățile din Serbia au emis un mandat de căutare și arestare a agresorului, a cărui identitate le-a fost prezentată de Igor Juric, activ în campaniile împotriva abuzului copiilor.

Potrivit Marca, bărbatul s-a enervat atât de tare pentru că i se părea că fiica sa ”nu dă totul” pe terenul de tenis.