Turcia cere Rusiei să reexamineze retragerea din acordul de la Istanbul - Discuție între Hulusi Akar și Serghei Șoigu

Autor: George Traicu
Publicat: 31-10-2022 20:50
Actualizat: 31-10-2022 22:09

Ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, a purtat luni o conversaţie telefonică cu omologul său rus Serghei Şoigu referitoare la decizia Rusiei de a-şi suspenda participarea la acordul privind exportul cerealelor din Marea Neagră intermediat de Naţiunile Unite cu Ucraina, relatează CNN, potrivit news.ro.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul turc al Apărării, Akar a cerut continuarea iniţiativei cerealelor, ”care aduce o mare contribuţie la soluţionarea crizei alimentare globale şi arată că toate problemele pot fi rezolvate prin cooperare şi dialog”.

De asemenea, Akar a cerut ca decizia Rusiei să fie ”reexaminată”, mai menţionează comunicatul de presă.

Potrivit unui comunicat al părţii ruse, suspendarea ”implementarii acordurilor privind exportul de produse agricole din porturile ucrainene în cadrul Iniţiativei pentru cereale la Marea Neagră” a fost discutată, fără a oferi detalii suplimentare.