Numărul absolvenţilor de studii superioare din Bulgaria a crescut cu 5,9% în anul 2021 faţă de anul 2011

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 31-10-2022 23:32

Numărul absolvenţilor de studii superioare din Bulgaria totalizează 1,56 milioane, sau una din patru persoane, conform datelor recensământului din 2021. Ponderea relativă a persoanelor cu diplome universitare creşte cu 5,9 puncte procentuale comparativ cu recensământul precedent, realizat în 2011.

Ponderea relativă a femeilor cu studii universitare este de 29,3%, iar a bărbaţilor de 21,5%. Comparativ cu 2011, numărul acestora a crescut cu 7, respectiv 4,8 puncte procentuale.

Institutul Naţional de Statistică a publicat luni date despre caracteristicile sociale şi economice ale populaţiei Bulgariei în septembrie 2021, când a fost realizat cel mai recent recensământ, potrivit Agerpres.

Datele arată diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de educaţie al populaţiei în funcţie de locul de reşedinţă: persoanele cu studii superioare din oraşe au o pondere relativă de 31,2%, în timp ce la sate această pondere este de 10,2%, adică de trei ori mai puţin.

La nivel regional, cea mai mare pondere a persoanelor cu studii universitare se află în Sofia, 43,6%, în Varna, la Marea Neagră, 30,7%, şi la Plovdiv, în sudul Bulgariei, 25,2%. Kurdjali, în sudul Bulgariei, are cea mai mică pondere a persoanelor cu studii superioare, 14%, urmată de Targovishte, în nord-estul Bulgariei, 15,5%, şi de Razgrad, tot în nord-estul Bulgariei, 15,7%.

Tendinţa pozitivă de scădere a numărului persoanelor cu studii medii sau fără studii continuă. În timp ce în 1893, 80,1% din populaţia în vârstă de nouă ani sau peste se identifica ca fiind analfabetă, în 2021 procentul era de 1,3%. Comparativ cu anul 2011, ponderea persoanelor analfabete a scăzut cu 0,4 puncte procentuale.