Prima decizie a lui Elon Musk la Twitter: Abonament de 8 dolari

Autor: George Traicu
Publicat: 02-11-2022 00:14

Noul proprietar al Twitter Elon Musk a anunţat marţi într-un mesaj pe platformă viitoarea lansare a unui abonament de 8 dolari pe lună pentru utilizatorii care vor să-şi certifice autenticitatea contului şi să fie mai puţini expuşi la publicitate, relatează AFP, potrivit Agerpres.

În prezent, doar unele profiluri pot solicita "badge-ul" albastru, bifa care semnalează autenticitatea contului, mai ales guvernele, companiile, personalităţile politice, culturale sau sportive, şi o pot pierde dacă nu respectă regulile platformei.

Musk a mai indicat că abonaţii vor avea şi alte avantaje - ca afişarea prioritară a mesajelor, postarea de mesaje video şi audio mai lungi şi expunerea la "de două ori mai puţină publicitate".

Preţul abonamentului urmează a fi ajustat în funcţie de ţară.

Elon Musk a insistat de la bun început că schimbările preconizate urmăresc să susţină funcţionarea Twitter ca "loc public" esenţial pentru democraţie şi să "ajute omenirea", rentabilitatea nefiind o prioritate.