Principesa Margareta și Principele Radu l-au primit la Palatul Elisabeta pe Igor Grosu

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 02-11-2022 03:24

Principesa Margareta, Custodele Coroanei Române și Principele Radu l-au primit la Palatul Elisabeta pe președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, anunță RADOR.

Cu acest prilej, oficialul de la Chișinău a primit asigurări că țara sa va fi susținută de Familia Regală a României pe parcursul candidaturii la Uniunea Europeană. Într-o declarație pentru presă, Igor Grosu a explicat că în unele capitale ale Uniunii Europene, pe care reprezentanții Republicii Moldova le vor vizita mai des, sunt prieteni ai Familiei Regale. El a menționat Stockholm ori Madrid, unde Familia Regală Română și-a oferit disponibilitatea să vină cu un mesaj de susținere.