Aproape 66.000 de persoane au intrat luni în România, dintre care circa 7.500 de ucraineni

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 02-11-2022 10:24

Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 150.400 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 42.000 de mijloace de transport.

Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 2.729.633 cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 43 de fapte ilegale (19 infracţiuni şi 24 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 30.800 de lei.

Marţi nu s-a permis intrarea în ţară a nouă cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 14 cetăţeni români din diferite motive legale.