Consiliul de Securitate al ONU: Misiunea EUFOR-ALTHEA în Bosnia şi Herţegovina își menține soldații pe poziții pentru înca un an

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 03-11-2022 05:24

Consiliul de Securitate al ONU a reînnoit, miercuri, în unanimitate, mandatul misiunii militare europene EUFOR-ALTHEA în Bosnia şi Herţegovina (BiH), în pofida rezervelor exprimate de Rusia, transmite AFP, citat de Agerpres.

Rezoluţia, care a primit sprijinul celor 15 membri ai Consiliului, permite Uniunii Europene să prelungească, cu douăsprezece luni începând cu 2 noiembrie, această misiune al cărei rol este de a asigura respectarea Acordului de pace de la Dayton care a pus capăt războiului (1992 - 1995) soldat cu 100.000 de morţi.

"Am votat în favoarea prelungirii mandatului cu un an" pentru că textul este "depolitizat, pur tehnic", a comentat adjuncta ambasadorul Rusiei Anna Evstigneeva, reiterând totuşi rezervele ţării sale, exprimate în ultimele luni.

"Vrem să spunem încă o dată că suntem îngrijoraţi de dublarea nejustificată şi încă ne-explicată a contingentului forţei europene în 2022", a spus diplomata rusă. În chiar ziua declanşării ofensivei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, EUFOR a anunţat desfăşurarea a 500 de soldaţi suplimentari în BiH, pe lângă cei 600 deja existenţi.

În luna aprilie, secretarul american de stat Antony Blinken a declarat că ţările occidentale studiază soluţii alternative pentru a asigura prezenţa unei misiuni internaţionale în BiH în cazul unui blocaj din partea Rusiei la ONU.

La sfârşitul lunii octombrie, liderul politic al sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, a declarat că va pleda pe lângă preşedintele rus Vladimir Putin în favoarea menţinerii forţei europene în BiH pentru a preveni înlocuirea acesteia cu o forţă NATO. BiH a început apropierea de NATO, dar liderii politici sârbi bosniaci se opun ferm unei eventuale aderării a BiH la Alianţa Nord-Atlantică.