Dezvăluire făcută de ucraineni: ce au făcut rușii de au lăsat un sat întreg fără locuitori

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 03-11-2022 21:59

Un sat din estul Ucrainei a rămas gol după ce ultimii șapte locuitori au fost evacuați, a declarat un oficial ucrainean. Satul Stelmakhivka se află în estul Ucrainei.

Guvernatorul din Luhansk, Serhiy Haidai, a anunțat că „nimeni nu a răspuns și nu a fost observată nicio mișcare" în satul care a fost ocupat de ruși. Oficialul ucrainean a mai anunțat pe Telegram că locuitorii au fost convinși să plece din cauza atacurilor aeriene repetate ale rușilor.

„Iarna va fi extrem de dificilă și periculoasă acolo. În Stelmakhivka, problema este închisă, satul este gol", a adăugat el, potrivit Sky News. Ultimii șapte locuitori ai satului au fost evacuați recent.