Armata Ucraineană: Rușii au pierdut peste 1400 de ofițeri de la începutul războiului

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 03-11-2022 17:16
Actualizat: 03-11-2022 18:35

Pierderile de ofițeri de rang înalt ai armatei ruse în Ucraina se ridică la 1.402 militari la 1 noiembrie 2022, informează Comandamentul strategic al Forțelor Armate ale Ucrainei, citând date colectate din surse deschise de serviciile de informații.

„1.402 ofițeri ruși au fost "denazificați" în Ucraina (ceea ce reprezintă în medie 5,7 persoane pe zi). În plus, ofițerii de rang înalt reprezintă 26% din numărul total”, precizează StratCom FAU, [„Denazificarea” Ucrainei a fost unul dintre cele două motive principale declarate de Rusia pentru a începe războiul de amploare; ucrainenii folosesc adesea acest termen pentru a ironiza retorica Kremlinului - n.r.].

Au fost constatate următoarele pierderi de ofițeri de rang înalt din armata rusă:

2 generali-locotenenți;

8 generali majori;

44 de colonei;

98 de locotenenți-colonei;

193 de maiori;

279 de căpitani;

471 de locotenenți superiori;

235 de locotenenți;

72 de soldați cu alte grade.