Explozie într-o locuință din Bistrița-Năsăud: o femeie rănită

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 05-11-2022 11:02

O femeie a suferit arsuri de gradele 1 și 2 pe față și la mâini, sâmbătă, în urma unei explozii care s-a produs într-o locuință din județul Bistrița-Năsăud, anunță Mediafax.

Un echipaj de prim ajutor SMURD a fost trimis sâmbătă în localitatea bistrițeană Feldru, în urma exploziei unei butelii.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, o femeie primește îngrijiri medicale după ce a suferit arsuri de gradul 1 și 2 la nivelul mâinilor și a feței în urma unei explozii a unei butelii de gaz.

Explozia nu a fost urmată de incendiu.

„Femeia este conștientă, cooperantă și va fi transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare”, anunță ISU Bistrița-Năsăud.

Cauza probabilă a exploziei a fost o acumulare de gaze. Se pare că butelia nu a explodat.