27 de străini au încercat să pătrundă ilegal, în ultimele 24 de ore, în România: Vameșii i-au trimis înapoi

Autor: Alexandru Popescu
Publicat: 06-11-2022 11:14
Actualizat: 06-11-2022 14:40

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că, în ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 27 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 21 de cetăţeni români din diferite motive legale.

Potrivit unui comunicat transmis duminică, în data de 5 noiembrie prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 187.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 50.500 de mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România au fost 86.732 de persoane, dintre care 9.158 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 16,81% faţă de ziua precedentă). Începând cu data de 10 februarie şi până sâmbătă, la ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 2.762.841 cetăţeni ucraineni.

În ultimele 24 de ore, în ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 74 de fapte ilegale (32 de infracţiuni şi 42 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 206.400 lei.