Cutremur soldat cu morți și răniți, în Nepal - Unda de șoc s-a resimțit până la New Delhi

Autor: George Traicu
Publicat: 09-11-2022 07:44

Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa şi alte cinci au fost rănite într-un cutremur cu magnitudinea 5,6 care a zguduit miercuri vestul Nepalului, unda de şoc fiind resimţită până la New Delhi, a anunţat Institutul american de Geofizică (USGS), relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Şase persoane au murit în districtul de vest Doti, între care trei membri ai unei familii, a declarat şeful poliţiei locale Rajendra Dhamala. Alte cinci persoane au fost rănite şi sunt tratate la un spital local.

Epicentrul a fost localizat în apropiere de Dipayal (Nepal), la 340 km vest de Kathmandu, la o adâncime de 15 km, potrivit USGS.

Cutremurul a avut loc miercuri la ora 02:00 (20:30 GMT marţi) şi a fost resimţit în nordul Indiei. Centrul naţional indian de seismologie a anunţat un cutremur cu magnitudinea 6,3.