După lilieci și urși, acum a venit răzbunarea romanilor: o autostradă esențială pentru România, blocată de castrele Imperiului Roman

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 10-11-2022 18:17
Actualizat: 11-11-2022 06:08

Autostrăzile din România au parte de cele mai neobișnuite piedici. După liliecii protejați de lege și urși cărora li se distrugea habitatul, acum a venit răzbunarea Imperiului Roman. Pe Defileul Oltului, acolo unde se proiectează autostrada care va străbate munții și va lega Sibiul de Pitești, sunt mai multe castre romane, ceea ce ar putea îngreuna serios lucrările la autostradă.

Castrele romane din Defileul Oltului fac parte din Limes Alutanus – granița de est a Daciei Romane, linia de fortificaţii realizată de-a lungul Oltului cu rolul de apărare a provinciei de atacul popoarelor barbare, menționată în documentele cartografice și în Tabula Peutingeriană, informează Adevărul.

Surprizele de care pot avea parte constructorii încep cu „Caput Stenarum” – castrul de la Boița (Sibiu) și continuă cu castrele vâlcene de la Câineni (Pons Vetus), Titeşti, Perișani, Copăceni şi Racoviţa (Praetorium I și Praetorium II) din Racovița.

Pe Lotul II Boița – Cornetu este în derulare în acest moment studiul geotehnic care se va finaliza la începutul anului viitor și pe baza căruia vor fi demarate lucrările de construcție. Până atunci se recoltează probe de pe șantier în urma forărilor demarate prin munții care străjuiesc Valea Oltului. Următoarele faze necesare proiectării și premergătoare autorizației de construire se referă la descărcarea și diagnosticul arheologic al șantierului, a anunțat coordonatorul de șantier Asocierea MAPPA - CENGIZ, Bogdan Alexandru, într-o prezentare a lucrărilor.