Coaliția stă pe un butoi cu pulbere - Liderul senatorilor PSD, atac dezlănțuit la adresa unui ministru liberal

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 10-11-2022 11:44

Liderul grupului senatorilor PSD, Radu Ștefan Oprea, lansează un atac extrem de virulent la adresa ministrului Energiei, Virgil Popescu. El arată că liberalizarea prețurilor la energie, promovată de Virgil Popescu a condus la o explozie a prețurilor, iar cine uită asta ”nu merită respectul și aprecierea noastră”.

„Eu am să citez din Nicolae Iorga: "cine uită, nu merită"

Cine uită efectele liberalizării haotice, nu poate să găsească soluții pentru a proteja populația și economia românească. De aceea, nu merită respectul și nici aprecierea noastră.

S-a întâmplat un lucru foarte bun, Statele Unite ale Americii vor finanța împrumutul pentru construirea reactoarelor 3 și 4. Termenul de finalizare este 2030. Dar în 2027 reactorul 1 va intra în revizie tehnică, ceea ce înseamnă că vom pierde 700 MW energie injectată în bandă în sistemul energetic național.

Întrebarea simplă este ce punem în loc până în 2030? Când vom avea în funcțiune grupurile 3 și 4 de la Cernavodă, ele cui vor vinde energie? Care industrie va supraviețui în România?

Și pentru că există responsabilități, care revin României acum ca urmare a "crizei energetice de la nivel mondial", cum ar fi aprovizionarea cu energie a Republicii Moldova, îi îndemn pe cei care se laudă fără a avea pe ce se baza (vorba lui Moromete), de unde energie?

P.S.: O imagine face mai mult ca o mie de cuvinte și vă invit să vedeți efectul abrogării OUG 114...”