Aleksandr Pușkin, victimă colaterală a războiului: Ucranenii au demontat bustul marelui poet

Autor: George Traicu
Publicat: 11-11-2022 15:50
Actualizat: 11-11-2022 20:07

Autorităţile ucrainene din Jitomir au demolat bustul poetului rus Aleksandr Pușkin, notează Ukrinform, potrivit RADOR.

"Pușkin s-a mutat" - a scris, vineri, serviciul de presă al primăriei oraşului, pe o rețea socială. Anterior, primarul din Jitomir, Serhi Suhomlin, a propus ca monumentul să fie demontat și transferat muzeului local de istorie sau să fie dat la schimb cu prizonieri ucraineni. Ukrinform notează că, de la începutul invaziei la scară largă a Federației Ruse în Ucraina, orașele ucrainene au început să redenumească străzile şi să demoleze monumentele legate de istoria și cultura ruse. Pe 9 noiembrie, de exemplu, a fost demontat monumentul lui Pușkin din oraşul Harkov.