Adrian Mutu, reacție după meciul cu Universitatea Craiova: 'Am început timoraţi, s-a simţit presiunea care este asupra noastră'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 12-11-2022 23:11

Adrian Mutu, antrenorul echipei Rapid, crede că jucătorii săi au început timoraţi meciul de sâmbătă cu Universitatea Craiova, resimţind presiunea ultimelor înfrângeri, scrie news.ro.

”Am început timoraţi, s-a simţit presiunea care este asupra noastră după ultimele înfrângeri. În prima jumătate de oră, Craiova a găsit spaţiile necesare pentru a crea două ocazii şi a înscrie. Repriza a doua am dominat.

Azi am arătat tărie de caracter, să revenim de la 0-2, să terminăm meciul în atac. Mi-a plăcut toată echipa, şi Pănoiu, de aceea cred că este o nedreptate că nu e convocat la tineret. Despre greşelile din apărare, ce să spun? Jocul greşeala aşteaptă şi e normal dacă nu sunt execuţii spectaculoase, atunci marchezi din greşeala unui adversar. E bine venită pauza, pentru că avem şapte jucători cu probleme. Avem câteva zile libere, apoi o să facem antrenamente să ne punem la punct”, a declarat Adrian Mutu.

Echipa Rapid Bucureşti a încheiat la egalitate, pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, scor 2-2, un meci în care gazdele au fost conduse cu 2-0 în minutul 19.