Debitul Dunării, de aproape două ori mai mic faţă de media lunii până pe 19 noiembrie

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 13-11-2022 10:29

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în primele două zile ale intervalului - 2.700 metri cubi pe secundă (mc/s) - apoi în scădere până la valoarea de 2.400 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii noiembrie (4.650 mc/s), potrivit prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până la 19 noiembrie 2022., potrivit Agerpres.

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în prima parte a intervalului în creştere pe sectorul Gruia - Olteniţa şi în scădere pe sectorul Călăraşi - Tulcea, iar în partea a doua a intervalului vor fi în scădere pe sectorul Gruia - Cernavodă şi relativ staţionare pe sectorul Hârşova - Tulcea.

Pentru luna noiembrie, hidrologii au estimat un debit maxim al Dunării de 4.000 mc/s, iar cel minim la 2.100 mc/s, în timp ce media multianuală a lunii este de 4.650 mc/s.

În perioada 13 - 19 noiembrie, pe râurile din ţară, debitele medii zilnice vor fi în general relativ staţionare pe toată durata intervalului de prognoză.

În a doua jumătate a intervalului de prognoză sunt posibile creşteri uşoare de niveluri şi debite, pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, ca urmare a precipitaţiilor prognozate.

Prognoza lunară emisă de INHGA pentru luna noiembrie 2022 arată că regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Caraş, Nera, Cerna, Desnăţui, Jiu mijlociu şi inferior, Olt inferior, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Putna, Trotuş, pe cursul inferior al Moldovei, pe cursul Siretului şi pe râurile din Dobrogea. Cele mai mici valori (sub 30% din normalele lunare) se vor înregistra pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea, Rm. Sărat, Bârlad şi Jijia.