Câine blocat într-un tub de beton, salvat de pompieri

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 13-11-2022 13:03

"Pompierii militari de la Garda II Negreşti au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea unui câine în localitatea Parpaniţa. La sosirea echipajului de intervenţie a fost găsit un câine care avea capul blocat într-un tub de beton cu diametrul de circa 150 de milimetri, tub care se intersecta perpendicular cu un alt tub de beton cu diametrul de 1,2 metri. Folosind unelte specifice, pompierii au găurit tubul şi au salvat câinele", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Operaţiunea de salvare a durat aproximativ 75 minute.