ANM a emis Cod galben de ceaţă în zone şi localităţi din nouă judeţe

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 13-11-2022 17:27

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile până la ora 20:00 în localităţi şi zone depresionare din nouă judeţe.

În localităţi din judeţele Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Sibiu şi în zonele joase şi depresionare din judeţele Alba, Covasna, Braşov şi Harghita se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m şi izolat sub 100 m.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore.