Copilul-minune: un băiat de 11 ani i-a întrecut pe Einstein și Hawking la testul Mensa

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 14-11-2022 01:36

Un copil de 11 ani din Leeds a obținut cel mai mare punctaj posibil la un test Mensa, testul celor mai deştepti oameni din lume, întrecându-i pe Albert Einstein și Stephen Hawking, scrie DailyMail, potrivit Mediafax.

Yusuf Shah, în vârstă de 11 ani, a obţinut un scor de 162, cel mai mare posibil la un astfel de test pentru persoanele sub 18 ani. Copilul a declarat că s-a înscris la test după ce colegii săi de la școală îi spuneau mereu că este foarte inteligent și a vrut să se testeze. Băiatul face parte din cei 1% care reuşesc să obţină punctajul maxim la testul Mensa și nu a fost deloc intimidat de faptul că a dat testul într-o cameră plină de adulți.

Yusuf, elev în clasa a 6-a, speră să învețe mai departe la Cambridge sau Oxford și a declarat că îi place să facă orice îi stimulează creierul. Când nu învață, se bucură de sudoku și rezolvă cuburi Rubik.

Se spune că Stephen Hawking ar fi obținut 160 la testul Mensa, iar Einstein, care, deși nu a dat niciodată oficial testul, se crede că era la același nivel.