Ciolacu: În 2021 nu s-au mărit pensiile în România, în guvernarea de dreapta. Noi am venit cu pachetul social şi pachetul economic şi atunci s-au mărit pensiile

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 13-11-2022 21:51

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat duminică, la Antena 3, despre relaţia PSD cu PNL în coaliţie, că a alegerile generale, PSD a câştigat alegerile, dar a venit voinţa preşedintelui Iohannis, care a dorit un guvern de dreapta şi ştim cu toţii cum a guvernat acest guvern, el transmiţând că nu costă nimic să recunoşti că ai greşit, ca politician. Ciolacu a mai arătat că în 2021 nu s-au majorat pensiile, în guvernarea de dreapta, şi doar după ce a venit PSD cu pachetele social şi economic, s-au mărit.

Referitor la disputele între PSD şi PNL, preşedintele PSD a spus că trebuie ”să fim corecţi cu istoria”.

”La alegerile generale, PSD a câştigat alegerile, a venit voinţa preşedintelui Iohannis, care a dorit un guvern de dreapta şi ştim cu toţii cum a guvernat acest guvern. Am creat această coaliţie, eu fiind de acord în acel moment şi fiind şi acum, pentru că aveam nevoie de stabilitate în România, apoi s-a declanşat războiul. Nu costă nimic să recunoşti că ai greşit, ca om politic”, a comentat Ciolacu.

El a precizat. ”În 2021 nu s-au mărit pensiile în România, în guvernarea de dreapta, niciun procent. Noi am venit cu pachetul social şi pachetul economic şi atunci s-au mărit pensiile în România. Ăsta este adevărul”.

”Eu nu mai intru cu nimeni în dispute, dacă se recunoaşte că s-a greşit”, a completat Ciolacu.

Liderul PSD a spus că că şi exemplul datoriei publice extern a a României, afirmând că ”PSD a lăsat datoria la 36%”.

”Când am intrat la guvernare împreună cu PNL şi ne-am asumat portofoliul Finanţelor, am găsit o datorie publică de peste 48%, s-au făcut împrumuturi în acestă perioadă a guvernării de drepata de 200 de miliarde de ei. 12 puncte procentuale a crescut datoria publică într-o perioadă foarte scurtă. Când au făcut aceste împrumuturi au întors în economie 2%, am venit noi, am întors în economie 6%. Comisia a anunţat oficial că va scădea datoria publică cu un punct procentual”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Despre o rupere a coaliţiei, Ciolacu a spus: ”România trebuie guvernată şi ne-am asumat acest lucru şi eu cred cu toată tăria că aceast coaliţie trebuie să funcţioenze cel puţin până în 2024 în contextul internaţional”.