Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe, efectuează marţi o vizită oficială la Budapesta

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 15-11-2022 05:51

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va efectua marţi, o vizită oficială la Budapesta, la invitaţia ministrului afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, Peter Szijjártó. Cu prilejul vizitei, ministrul Bogdan Aurescu va avea consultări politice cu omologul ungar. De asemenea, şeful diplomaţiei române va mai avea şi întrevederi cu reprezentanţi ai minorităţii române din Ungaria, precum şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri românesc din Ungaria, a anunţat MAE într-un comunicat oficial, anunță news.ro.

Vizita ministrului de externe Bogdan Aurescu în Ungaria are loc în continuarea vizitelor din acest an la Bucureşti ale Preşedintelui Ungariei, Katalin Novák (7 septembrie) şi ministrului ungar de externe, Péter Szijjártó (12 iulie).

Vizita la Budapesta reprezintă şi marcarea unui moment simbolic pentru ansamblul relaţiilor bilaterale româno-ungare – împlinirea a 20 de ani de la semnarea, la Budapesta (29 noiembrie 2002), a Declaraţiei de Parteneriat Strategic între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa Secolului XXI, instrument fundamental care a structurat cooperarea România – Ungaria pe baze noi, moderne, precizează MAE.

La finalul consultărilor politice cu ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, cei doi şefi ai diplomaţiilor română şi ungară vor susţine declaraţii comune de presă, care vor fi transmise LIVE pe pagina de Facebook a MAE.