Rușii au reluat bombardamentele în Ucraina: lansare masivă de rachete; explozii în Kiev - VIDEO

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 15-11-2022 15:41
Actualizat: 15-11-2022 15:50

Exploziile au fost auzite la Kiev, relatează presa ucraineană. Cel puțin două explozii au fost auzite marți la Kiev și au fost văzute coloane fum ridicându-se deasupra orașului, a declarat un corespondent Reuters din capitala Ucrainei. O alarmă aeriană a fost declarată pe întreg teritoriul Ucrainei.

Șeful Administrației Militare Regionale kievene, Oleksiy Kuleba, a avertizat cu privire la amenințarea unui atac cu rachete asupra regiunii Kiev și a îndemnat populația să rămână în locuri sigure.

De asemenea, sunt raportate explozii și în zona Chernihiv.

"Rusia răspunde discursului puternic al dlui Zelenski la G20 cu un nou atac cu rachete. Crede cineva serios că Kremlinul vrea cu adevărat pace? Vrea supunere. Dar, în cele din urmă, teroriştii pierd întotdeauna", a scris pe Twitter Andrii Yermak, şeful personalului prezidențial, relatează Rador.