Primăria Sectorului 6: 'Parcarea de la Piaţa Drumul Taberei se va taxa din 21 noiembrie'

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 15-11-2022 22:30

Parcarea de la Piaţa Drumul Taberei se va taxa din 21 noiembrie, au transmis, marţi, reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 6.

"De două luni, am deschis parcarea de la Piaţa Drumul Taberei şi noaptea. Timp în care v-aţi putut lăsa maşinile gratuit, în intervalul orar 19.00-8.00. Măsura rămâne valabilă până duminică, 20 noiembrie. Începând de luni, 21 noiembrie, se va taxa. Fie plătiţi 4 lei/oră la parcometru, fie achitaţi un abonament lunar de 150 de lei. Contractul se încheie la Administraţia Comercială Sector 6. După ora 8.00, va trebui să eliberaţi locul ocupat ori veţi plăti în continuare tariful aplicat de 4 lei ora", au scris reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 pe Facebook.

Potrivit acestora, parcarea amenajată de Primăria Sectorului 6 dispune de 80 de locuri, este închisă cu barieră şi este supravegheată video 24 de ore din 24, potrivit Agerpres.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au amintit că aceasta a fost deschisă pe 1 septembrie şi că ori de câte ori se va impune va fi deszăpezită.